Arta reşiţenilor, peste graniţă

Arta reşiţenilor, peste graniţă

DEBRECEN - Pictori din Banatul Montan au ocazia să-şi expună lucrările la diverse saloane de artă din străinătate.

preluata de pe :

http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/arta-resitenilor-peste-granita/cn/news-20090817-06193730

Un salon de artă din localitatea maghiară a găzduit o expoziţie cu lucrările ale cunoscuţilor artişti Adriana Ilin Tomici şi Cristi Mircioane. Acesta din urmă este pictor reşiţean şi a fost prezent cu lucrările „Grădina“, „Nud verde“, „Nud roşu“ şi „Rezervorul“.
Prezent la eveniment, Lukacs Gabor, profesor la universitatea din Debrecen susţinea că „în acest loc constat că nu se poate discuta de criză. Infinitatea dimensiunii umane se poate remarca numai în domeniul artelor, în rest lucrurile se pot vedea zilnic în minutele de ştiri şi reclame de la televizor“.
Criticii de artă, prezenţi acolo, au susţinut că lucrările lui Mircioane exprimă iubirea, frumusetea. Femeia, admiraţia femeii, o obsesie, contemplarea frumuseţii corpului uman sub o formă stilizată. Pictura lui Cristi are o senzualitate stilizată subtilă, dar modernă.
Spre deliciul publicului, artistul reşiţean a cântat o melodie maghiară, una românească şi una germană.
Un alt artist reşiţean care şi-a expus lucrările la Debrecen, în urmă cu doi ani, este Petre Comisarschi. Evenimentul în cadrul căruia au posibilitatea să expună şi artişti români se cheamă „Întâlnirea prietenilor“ şi a debutat în urmă cu trei ani.

Lidia Almăjeanu

http://www.caon.ro/

Hunedoara un ţinut cu istorie tehnică seculara.
Şansa relansării economice a unei regiuni,

Autori : Dr. ing. Ioan Romulus Vasile

Lucrare sustinuta la : Atelierul National de Arheologie Industriala (Irina Iamandescu)
Bucuresti 3.12.2001
Organizat de Ministerul Culturii si Cultelor

1. Motivaţie
Am dorit să atrag atenţia prin această lucrare asupra şanselor unice de care dispune arealul hunedorean cu patrimoniul său turistic cunoscut la care se poate adăuga patrimoniul de industrie veche, utilizabil turistic, asupra şanselor unice de a utiliza vestigiile regiunii sub forma turismului integrat sau holistic, ceea ce poate contribui la o diversificare a ofertei turistice (adică să ai ce arăta turiştilor).
Hunedoara dispune de câteva puncte forte, specifice regiunii, amintim trecutul ei de muncă, de cultură a muncii şi a industriei care a ocupat un loc principal în preocupările localnicilor. Toate aceste aspecte merită prin diversitatea ofertei să fie conectate la reţelele de cultură a muncii din Europa. Problemele cea mai importantă care trebuie rezolvate sunt : eficientizarea managmentul turistic; crearea unei imagini realiste şi pozitive; o publicitate pe măsura valorii ofertei; declararea monumentelor de cultură industrială şi întocmirea documentaţiei necesare pentru protecţia patrimoniu de cultură industrială. Trebuie precizat aici faptul că turismul industrial nu este o alternativă turistică ci trebuie să fie un segment care să se încastreze într-o nişe din oferta turistică, completând în mod armonios oferta turistică globală.
Pentru a asigura populaţiei din zonele în cauză, o alternativă de supravieţuire trebuie descoperite şi conştientizate toate potenţialele regiuni. Trebuie pus accent pe potenţialul endogen ale naturii, culturii, infrastructurii şi economiei acestei regiuni, în primul rând însă potenţialele oamenilor de la faţa locului. În mod obligatoriu trebuie gândit în mai multe direcţii, trebuie găsite interconectările pozitive din diferitele domenii - deci nu putem reflecta doar asupra industriei şi turismului – trebuie gândit permanent la turismul industrial integrat. În domeniul turismului , cu toate faţetele sale diverse, există în peisajul hunedorea foarte multe potenţiale nefolosite şi chiar necunoscute. Aceste resurse trebuie descoperite şi puse în valoare . Ele trebuie interconectate cu alte domenii şi trebuie construite ca o paletă de oferte integrate, cu care trebuie începută căutarea cererii pe piaţă.
O preocupare centrală trebuie să fie dezvoltarea economiei turistice montane existente. Actuala industrie turistică este o şansă economică şi culturală care poate da farmec oricărei oferte turistice prin specificul local existent, într-o triplă combinaţie benefică pentru judeţul Hunedoara: dimensiunea dotărilor actuale cu posibilitatea extinderii lor pe o infrastructura relativ acceptabilă (comparativ cu alte judeţe); dotarea într-un grad înalt de specializare şi modernizarea lor ; protejarea şi păstrarea actualelor monumente industriale şi un turism industrial promovat raţional şi bine integrat în circuite turistice consacrate. O să dureze probabil timp îndelungat până ce aceste trei aspecte vor fi integral puse în evidenţă, dar ele, în mod cert, vor realiza o contribuţie simţitoare la nivelul veniturilor oamenilor care trăiesc în această regiune (spaţiu unde sunt declarate trei zone defavorizate).

2. Localizare geografică
Cadrul natural predominant muntos, cu munţi înalţi şi mijlocii care îl înconjoară din toate părţile, poate fi asemuit cu o cetate de piatră ce închide între zidurile sale Valea Mureşului şi depresiunile Petroşani, Haţeg şi Brad.
Judeţul Hunedoara reprezintă spaţiul în care s-au scris cele mai vechi pagini de istorie ale poporului român. În Munţii Orăştiei s-a aflat capitala statului daco – get condus de Burebista şi Decebal, iar în Ţara Haţegului capitala Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa..Aici s-a născut marele umanist Nicolaus Olahus , voievodul Iancu de Hunedoara al cărui fiu , Mathia Corvin , va ajunge cel mai mare rege al Ungariei.

3.Scurt istoric

Zona în discuţie se află amplasată pe ramura estică a Munţilor Poiana Ruscă, cel mai important masiv de calcar dolomitic din Transilvania, descoperirile ultimilor ani (săpăturile arheologice din anii 1984, 1997-2000) demonstrează faptul că arealul oraşului Hunedoara a fost intens locuit odată cu perioada neolitică.
Apariţia metalurgiei constituie începutul unor profunde schimbări în mentalităţile societăţii neolitice. Ea corespunde diferenţierii - treptate a unor meşteşugari specializaţi care participă direct la activităţile de subzistenţă.
Hunedoara , străveche vatră de civilizaţie , este unul dintre oraşele în care civilizaţiile se suprapun cronologic într-o curgere continuă. În dealul Sânpetru (din imediata apropiere a Castelului Corvinilor ) au fost descoperite urme ale următoarele culturi : Starcevo-Criş cea mai veche cultură neolitică din România ( aproximativ 7000 de ani îH.), Turdaş, Petreşti, Tiszapolgar, Coţofeni, Wietenberg, Hallstatt A-B, Basarabi şi dacice.
Prima atestare a producerii fierului in acesta zona este o lupă de fier găsită in vatra unui cuptor, datată ca aparţinând perioadei Hallstatt[1], expusa în prezent la Muzeul Fierului din Hunedoara.
Apariţia puternicului stat dac in perimetrul munţilor Carpaţi este strâns legat de dezvoltarea meşteşugului prelucrării fierului. Astfel V.Parvan spunea în lucrarea Dacii :Vecinătatea minelor de fier cu puternicele cetăţi dacice din Ardeal de sud-vest n-a putut sa fie în nici un caz întâmplătoare, iar H.Daicoviciu in lucrarea Dacii face următoarea afirmaţie: Dacii din Transilvania, odată angajaţi pe drumul de tip La Tene, îi întrec pe fraţii lor de dincolo de Carpaţi. Cauza e uşor de găsit; în Transilvania, în imediata apropiere a Munţilor Orăştie , s-au exploatat încă din vechime mari resurse materiale, minereu de fier de la Ghelar si Teliuc.
După cucerirea Daciei de Romani(106 ), în zona Hunedoarei se afla centrul administrativ al exploatării miniere si a prelucrării acestuia, mărturie stând descoperirile arheologice, urmele exploatărilor antice, clădiri ale proprietarilor de mine, unelte pentru minerit, necropole ale lucratorilor de la aceste exploatări si chiar texte epigrafice aflate in zona Hunedoarei la Teliuc, Ghelar, Plosca, Cerna, Cinciş.Un alt obiectiv deosebit de interesant în considerăm cuptorul din Valea Caselor, descoperit în anul 1895, în apropiere de comuna Ghelar[2] data în sec. IX d.H. În această zonă au fost descoperite mai multe cuptoare de acest tip. Materialul dintr-un asemenea cuptor a fost transportat la Londra, în anul 1925, unde în cadrul Muzeului Ştiinţei a fost reconstituit acest cuptor[3].
În perioada evului mediu s-a dezvoltat prelucrarea fierului, prin apariţia de noi mine şi ateliere de prelucrare a fierului. Pe văile din zona Hunedoara apar ateliere care aveau acţionarea foalelui de insuflare a aerului şi a ciocanului de forje bazate pe forţa apei. Au fost identificate 15 ateliere mari care sunt consemnate pe harta domeniului Hunedoara. Trebuie precizat că din acestea o fierărie era a principelui Transilvaniei, Baia Cerna, iar restul se aflau în cadrul domeniului Castelului Hunedoara. Atelierele erau de două tipuri ateliere de tip german şi de tip românesc, olah.
Iancu Ioan Corvin de Hunedoara, marele voievod transivănean, a facilitat dezvoltarea acestui meşteşug pe domeniul Hunedoara cu atât mai mult cu cât domeniul se afla în posesia familiei Corvinilor. Fiul acestuia, Mathia Corvin, regele Ungarie, a încurajat meşteşugul fierarilor prin reducere şi scutirea acestora de impozite.
Castelul Corvinilor, minunat monument de arhitectură medievală care poate fi vizitat, a devenit incepând cu sec. al XVII sediul administraţia fierăriilor domeniului Hunedoara. Curtea castelului era organizată ca piaţă de tranzacţionare a fierului, acest fapt a dat denumirea germană a Hunedoara, Eisenmarkt.
Raportel vremii subliniau că fierul din Hunedoara este preţuit şi căutat în provinciile turceşti vecine, fiind în aceste provincii un bun plasament , afară în cazurile când perioadele de nelinişte nu tulbură relaţiile economice. După anul 1771 preţul fierului a crescut de la 4,5 – 5 florini la 7 florin şi 40 de crăiţari pentru fierul de calitate. Acest lucru a condus la creşterea profitului anual cu 20000 florini . În anii cu vânzare bună domeniul realiza 63- 64000 de florini predaţi la caseria centralei, unde se predau toate veniturile exploatărilor fiscale din Transilvana. În anul 1772 venitul era evaluat la peste 200000 de florini[4].

3.Obiective de cultură industrială semnificative al domeniului Hunedoara, Eisenmarkt.
Cultură industrială ,după modelul şi experienţa acumulată în ţările vest - europene, s-a bazat pe includerea spaţiilor de cultură industrială în circuitele turistice consacrate care există într-o regiune. Promovarea turismului industrial, a conceptului de cultură industrială, a apărut şi s-a dezvoltat în contextul restructurării industriei grea în ţările vest europene.;
Atunci când organizaţii neguvernamentale au ridicat probleme legate de zonele industriale abandonate şi de protecţia populaţiei autohtone creând o anumită presiune asupra organelor guvernamentale din regiunile afectate de restructurările masive din anii 70 -80. Asociaţiile de promovare a conceptului de cultură industrială au dorit să salveze anumite obiective care erau reprezentative pentru regiunea respectiva şi să promoveze istoria industrială regională care risca să fie dată uitării. S-a dorit :
1. Conştientizarea istoriei industriale din regiune;
2. Valorificarea diferitelor vestigii industriale, halele de fabricaţie, clădirile administrative, refolosirea acestora pentru tehnologii moderne sau alte utilizări;
3. Promovarea turismul industrial;
4. Crearea de noi locuri de muncă şi cuprinderea populaţiei autohtone în anumite activităţi economice;
Instituţii de cultură industrială trebuie să prezinte viaţa socială, cotidianul muncii, istoria socială a culturii industriale ca expresie tipică pentru modul de viaţă a unei regiuni, a unei categorii profesionale. Deşi metalurgia hunedoreană este multii milenară vom descrie mai jos doar câteva obiective de cultură industrială care au apărut începând cu sfârşitul sec. al XVIII şi până la mijlocul sec. al XX lea.

3.1.Furnalul da la Topliţa Un posibil punct de atracţie turistică
Ca urmare a măsurilor luate de Curtea din Viena 1754, de a prelua producţia de fier de la arendatori şi a o administra în regie proprie, instalaţiile metalurgice de pe teritoriul Transilvaniei sunt reconstruite şi înzestrate cu noi tehnologi. Acelaşi suflu înoitor este caracteristic şi pentru atelierele de pe domeniul Hunedoara.[5] În cadrul manufacturii de la Hunedoara s-au refăcut vechile fierării, iar numărul lor a crescut, până la mijlocul secolului al XVIII – lea de la 5 la 13.
Însemnate rezerve de minereu de fier existente la Ghelar şi Teliuc bogăţia pădurilor furnizoare de mangal , dar mai ales puternica tradiţie a prelucrării fierului de către Pădureni[6], au determinat amplasarea primului cuptor înalt, furnal, pe valea Cernei la Topliţa. Tot acum, administratorul domeniului Hunedoara, Iosif Filip de Kern, lucrează pentru deschiderea unei mine de fier pe teritoriul comunei Teliuc[7]. Însemnatele rezerve de minereu de fier existente la Ghelar şi Teliuc, dar mai ales puternica tradiţie a prelucrării fierului de către pădureni, erau suficiente argumente în favoarea amplasării primului cuptor înalt pe valea râului Cerna, la Topliţa Primul document care prezintă date concrete privind exploatarea furnalului , datează din 1787 şi consemnează faptul că în acest an, furnalul, a funcţionat 112 schimburi duble de câte 12 ore. În aceast răstimp a prelucrat 27826 măji vieneze şi 88 fonţi, (1563,9 t) de minereu, din care au rezultat 9431 măji de fontă (528 t ). Scoaterea a fost de 33,75 fonţi fontă (18,9 kg ), dintr-o maje de minereu, la producţia medie de 84 măji şi 33 fonţi,( 4,72 t )pe zi. În acel an, furnalul a fost oprit şi reparat de două ori, din acuza uzurii pronunţată a vetrei[8]. În 4 octombrie 1780 sunt trimişi patru muncitori hunedoreni în Stiria –Austria –pentru a învăţa noile procedee de lucru[9]. Printre aceştia se afla şi maistrul topitor Zaharia Pascu[10]. În primăvara anului 1780, Administraţia domeniului Hunedoara ia o serie de măsuri în vederea începerii lucrărilor de construcţie a cuptorului înalt (sau să refacă, reconstruiască un nou furnal)
La 18 ianuarie 1781, Tezauriatul din Sibiu cere Camerei aulice din Viena ca maistrul Edlinger să sosească la Hunedoara până la sfârşitul lunii martie, pentru ca la începutul lui iunie, cuptorul să poată fi în funcţie[11]. Cei doi specialişti , maistrul Edlinger însoţit de Zaharia Pascu care efectuase stagiul de pregătire în Stiria, sosesc în 31 martie 1781. Maistrul ştirian este mulţumit de amplasarea furnalului şi de calitatea lucrărilor executate. Maistul Edlinger Hotăreşte, de comun acord cu administratţia domeniului Hunedoara, să folosească piatră din împrejurimea Topliţei pentru constucţia mantalei furnalului. Creuzetul este confecţionat de maistul Edlinger din argilă[12]. La data de 21 iunie 1781, după zece zile de boală Edlinger a decedat. Lucrările fiind preluate de administratorul Matsch şi de Zaharia Pascu[13]. Conducerea operaţiunilor de producţie o are însă maistrul Zaharia Pascu care reuşeşte să pornească furnalul la 13 iulie 1781...
Vatra furnalului era puţin înclinată înspre orificiul de evacuare pentru a favoriza descărcarea produsele lichide din creuzet.

Furnalul de la Topliţa , desen din 1800


3.2.Furnalul de la Govăjdie.
O lecţie de arhitectură industrială a începutului de secol XIX
Insuficienţa producţiei furnalului de la Topliţa pentru alimentarea cu materie primă a atelierelor ce practicau afinarea fontei, a determinat Thesaurariatul din Sibiu, Hermanstat, să ia hotărârea de a mai construii un furnal pe domeniul Hunedoara . Furnalul a fost amplasat la confluenţa a două râuri în localitatea Govăjdie în imediata apropierea a atelierelor de forje . Construcţia furnalului a început în anul 1806. Deşi terminate lucrările în 1810 furnalul a fost pornit în luna aprilie a anul 1913. Costurile totale ale construcţiei a fost de 98728 florinţi şi 50 crăiţari. Pe frontispiciul furnalului a fost montată o placă cu inscripţia : Augusto Imperante Francisco Extructum 1810.

Angajatii furnalului de la Govajdie 1890

Prima campanie de exploatare a furnalului a fost foarte scurtă, 7,5 luni, datorită uzurii pronunţate a creuzetului şi faptului că s-a realizat o producţie de fontă ce asigura necesarul atelierelor din împrejurări, pentru o perioadă de cca trei ani. Producţia totală a campaniei a fost de 1380,3 tone. Furnalul suportă mai multe modificări care sunt prezentate mai jos. În anul 1837 are loc un incendiu care deteriorează instalaţia furnalului .Este aprobată Investiţia de 40529 forinţi pentru repararea furnalului , se creşte volumul la 26,45m3, este reparat sistemul de aducţie a apei, roata hidraulică şi se perfecţionează suflanta foale de tip. Debreczeny.. În 25 august 1840 este pus în funcţie un preîncălzitor de aer tip Calder adus din Rhonitz (Silezia). Pentru transportul minereului la gura furnalului, în anul 1841, se montează o linie ferată îngustă, lungă de 246,8m, din fontă turnată la Govăjdie.
În anul 1879 este înlocuit preîncălzitorul Calder cu două de tip Wasseralfingen. In periaoda 1881-1886 este înregistrată o producţie de 4600 – 5700 t/ an. În perioada 1886 –1888 instalaţia este oprită din cauza crizei economice. Producţia de vârf este realizată în anul 1889, 8800t. În anul 1901 este modernizat sistemul de insuflare amplasându-se o turbină de tip. Francisc.iar în anul 1903 în urma reparaţiei capitale este mărit volumul util la 49,39m3 . Captarea gazului de furnal cu un aparat de tip Pfort, perfecţionat ulterior cu unul tip Wordernberg. Ultima modernizare este localizată în sectorul de preîncălzire a aerului, 1914 –1915 când este înlocuit preîncălzitorul Wasseralfingen cu unul tip Cowper. Furnalul a funcţionat până în anul 1924.

. 3.3. Hidrocentrala de la Căţănaş. Un miracol al tehnicii

Aval de furnalul de la Govăjdie putem vizita centrala hidroelectrică de la Căţănaşi, obiectiv de la începutul sec XIX lea, care se află în funcţiune. Generatoarele de energie electrică datează din anul 1909. Hidrocentrala Căţănaş şi cetrala termoelectrică CET 1 Hunedoara au făcut parte din nucleul energetic creat la U.F.Hunedoara la începutul secolului XX pentru a susţine activitatea societăţii.

Mai poate fi văzut în acest loc ,aval de furnalul de la Govăjdie , sistem de colectare a apelor necesară hidrocentralei
Evoluţia acestui nucleu energetic a U.F.Hunedoara a fost următorul:
1. Hidrocentralele de la Căţănaşi şi Govăjdie în anii 1910 –1911 (Hidrocentrala Căţănaşi se afla în funcţie în prezent , având turbine originale cu an de fabricaţie 1909 Ganz Budapesta);
2. Uzina termoelectrică Hunedoara în anul 1914, clădire existentă în incinta societăţii Siderurgica;

3.4.Centrala termoelectrică Hunedoara(CET1). O clădire de patrimoniu al culturii industriale hunedorene
CET 1 a făcut parte din nucleul energetic creat la Uzinei de Fier .Hunedoara (UFH) la începutul secolului XX pentru a susţine activitatea societăţii.
Crearea nucleului energetic din Hunedoara a făcut parte din faza de dezvoltare a bazei proprii mecano-energetice a UFH în scopul dezvoltării sectorului de elaborare a fontei şi oţelului la Hunedoara. Clădirea CET 1 trebuie tratată ca un obiectiv de patrimoniu a culturii industriale. În zona Hunedoarei este singura clădire reprezentativă de arhitectură industriale a sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX.

3.5.Turnătoria veche. O clădire cu arhitectură industrială specifică deceniului al III lea a secolului XX.

Secţia Turnătoria Veche a făcut parte din planul de dezvoltare pe care la parcurs U.F.H. în perioada 1927 –1941. Patronatul din acea perioadă dorea o prelucrare a fontei care era obţinută de societate.UFH avea în acea perioadă cinci furnale cu o producţie medie 150000 t/an. Secţia este înfiinţată în 1938. Existând mai multe etape în dezvoltarea sectorului de turnătorie. Secţia avea un sector de turnare piese de fontă şi bronz cu o capacitate de 10000 tone /an şi un sector de turnare a tuburilor de fontă cu diamentrul de 50-1000 mm cu o capacitate de 10000 tone tuburi/an.

3.6.Muzeul Fierului. Un locaş ce nu trebuie ocolit de turişti

Muzeul Fierului a luat fiinţă în anul 1974, la aniversarea a 90 ani de la înfiinţarea societăţii. Materialul expus prezintă evoluţia prelucrării metalului din perioada Hallstatt şi până în prezent. Muzeul este dispus la intrarea în cadrul SC Siderurgica SA Hunedoara în imediata apropiere a Castelului Corvinilor.
Cuptorul din Valea Caselor un cuptor de mare performanţă pentru sec al IX lea. Macheta acestui obiectiv deosebit de interesant se află în cadul exponatelor din cadrul muzeuluzi. ,cuptorul din Valea Caselor, descoperit în anul 1895, în apropiere de comuna Ghelar[14] datat în sec. IX d.H. În această zonă au fost descoperite mai multe cuptoare de acest tip. Materialul dintr-un asemenea cuptor a fost transportat la Londra, în anul 1925, unde în cadrul Muzeului Ştiinţei a fost reconstituit acest cuptor[15].

Cuptorul existent în zona amintită se află la circa 3km de marginea comunei Ghelar. Materialul existent se află în atenţia autorului şi a specialiştilor de la Castelul Corvinilor în vederea reconstruirii la faţa locului sau transportarea şi refacerea lui într-un spaţiu care poate fi vizionat de turişti. Pe lângă istoria multii milenară a producerii fierului la Hunedoara, exponatele prezintă evoluţia sectoarelor actuale a societăţi :
· de producere a fontei de la furnalul de la Topliţa şi până la furnalele de 1000m3
· de producere a oţelului de la conv. Bessemer, Oţelăriile Siemens, Oţelăriile electrice;
· de producere a cocsului;
· de laminoare ;
· mecano - energetic;
· transporturi;

[1] lupa de fire a fost gasita in sapaturile din dealul Sanpetru, efectuate de prof. T.Marisi care a si datat aceasta piesa.
[2] La cca.20km de Hunedoara
[3] Ioan, 1998,p150, articol publicat în revista Steel Times ,luna aprilie.Nr de ordine în Muzeul de la Londra a Cuptorului din Valea Caselor este 20-1925-115. O machetă a acestui cuptor se află în Muzeul Fierului din Hunedoara.
[4] Surdu B 1960, 120.
[5] Chindler N, Lazăr I , 1977, 341 – 354.
[6] Denumire dată locuitorulor acestei zone;
[7] Fridvaldszky J,1767,92-98.
[8] Ibidem.
[9] Arh. Stat. Cluj. Fond. T.M.doc. nr. 694-697 din 25 iulie 1781.
[10] Arh. Stat. Cluj. Fond. T.M.doc. nr 9 din 4 ianuarie 1780, f.3.
[11] Ibidem.doc. nr.30 din 18 ianuarie 1781, f.9.
[12] Arh. Stat. Cluj. Fond. T.M.doc. nr.327 din 7 aprilie 1781.
[13] Ibidem.doc. nr.694/697 din 25 iulie 1781.
[14] La cca.20km de Hunedoara
[15] Ioan, 1998,p150, articol publicat în revista Steel Times ,luna aprilie.Nr de ordine în Muzeul de la Londra a Cuptorului din Valea Caselor este 20-1925-115. O machetă a acestui cuptor se află în Muzeul Fierului din Hunedoara.

The blast furnace atToplita, Hunedoara

By Dr eng. Romulus loan

STEEL TIMES MARCH 2001

The presence of important reserves of iron ore at Ghelar and Teliuc,Transylvania - in present day Romania - as well as plentiful forests forcharcoal and a tradition in processing iron,
resulted in a blast furnace being built at Toplita, in the Cerna Valley, some 15km upstream of the Hunedoara Estate. The documents of the time do not mention this early blast furnace. It is possible that the furnace started operation before 1754 since the Urbarium of that year men-
tioned that a forge with four hearths, referred to as ‘New Shop’ (Baia Noua), had been built near the 'high furnace' (blast furnace). This was the first forge in the region to make wrought iron from pig iron. Since forges using pig and bloomery iron werealready operating in the Cerna Valley it is hard to imagine that the pig iron was brought from other regions since it was a long distance to the nearest blast furnace, at Banal.
The first document that presents precise data about the Toplita blast furnace dates from 1787, and records that during that year the furnace was operating with 112 double shifts of 12 hours each. During that time, 27826 Viennese majas and 88 fonts (1563.9t) of ore were processed, out of which 9431 majas (528t) of pig iron resulted. The yield was 33.75 fonts (18.9kg) of pig iron from one majas of ore, and the average daily production was 84 majas and 33 fonts (4.72t).That
year the blast furnace was stopped and repaired twice because of wear of the hearth. On the 4th of October 1780 four workers from Hunedoara were sent to Styria in Austria for training in new working practices. Zaharia Pascu, the furnace man, was among them.
In the spring of 1780 the administrators of the Hunedoara estate undertook a series of measures to construction (or rebuild) a blast furnace. The documents mention that on March 1st 1780, 20000 tiles of wood (forcovering the shop) were bought and tools for the construction works were prepared.Preparations began on March 15th 1780, 130 workers preparing the site where the blast furnace was to be built. A great
amount of wood was necessary for its construction. Later in March, another 200 workers were hired, but the snow that still covered the mountains prevented them from cutting and stacking the wood. For transportation of planks, tiles and stones,1658 florins were paid.
Once the site was ready, the administrators began looking for a specialist to build the blast furnace (Flossofen), the appointment of which was indispensable for starting construction. Negotiations with an ironmas Toplita blastfurnace, Romania 1781ter called Ediinger, living in Styria, Austria, resulted in his appointment. Zaharia Pascu, the furnace man sent for training, also returned, the two arriving on March the 31st 1781. The Styrian master was satisfied with
the location of the furnace and the quality of the works. Ediinger used local stone to build the furnace shell and made the hearth out of clay. Unfortunately, Ediinger fell ill and on June the 21st 1781, died. Construction work continued under thesupervision of the estate administrator, Mr Matsch and Zaharia Pascu, with Pascu effectively controlling the whole process. The fur-
nace was put into operation on July 13th 1781.

Toplita blastfurnace, Romania 1781

The blast furnace was faced entirely with cut stone. The main technical characteristics and dimensions of the furnace, recorded inhistoric documents, were:
- Working volume: 6.94m3
- Total height: 21 feet (6.64m),
- Hearth diameter at bottom: 2 feet and 4 inches (0.735m)
- Bosh diameter: 5 feet (1.58m)
- Height of the bosh above hearth (upper bosh line at): 2.42m
- Throat diameter: 2 feet (0.632m),
-Height up to the first tuyere: 18 inches (0.479m),
- Height up too the second tuyere: 36 inche (0.948m).
- Height up to which annual repair work was done: 60 inches (1.58m),
- Charcoal consumption: about 1905 kg/t hot metal.
The hearth was a little inclined towards the tapping hole so that discharging of the liquid metal and slag was easier. Each of the two tuyeres was fed with air from a pair of leather bellows driven by a water wheel with buckets 4 feet (1.264m) wide and of radius 3 feet and 3 inches
(1.057m). The bellows could each give 6 to 7 blasts a minute but when the flow rate of theriver Cerna dropped, especially during hot summers, they gave only 4 to 5 blasts a minute. Within a few years, to satisfy the ever increasing demand of pig iron, theChamber from Vienna asked the Hunedoara estate to increase the height of the furnace, a practice already used in other countries. This was completed in the spring of 1805. The new working volume of the furnacewas of 10.91m3, according to a document dated 1830, and its main dimensions were:
- Total height: 21 feet and 6 inches (6.79m)
- Hearth diameter at the bottom: 34 inches (0.946m).
- Bosh diameter: 65 inches (1.817m)
- Height up to the first tuyere: 18 inches (0.479m)
- Height up to the second tuyere: 20 inches(0.526m),
- Throat diameter: 34 inches (0.946m).
The furnace was charged with ores from local mines and pits, iron recovered from the slag and other additions. The charcoal was made from beech wood. Charcoal from the neighbouring region of Valea Jiului was introduced in 1770, but this reduced results since it was poor quality and its transport also incurred high costs. On December 9th 1836, the Treasury Office from Transylvania ordered an investigation to establish why the charcoal used in the blast furnace and in the refining furnaces was of bad quality. The poor quality of iron ore and charcoal as well
as insufficient knowledge of the refining process were the cause of much waste. In 1836, the administration of the Toplita blast furnace admitted that only poor quality iron bars were produced out of the pig iron obtained from the ore used. The same year, the Hunedoara estate presented a clear report on the poor yields from the blast furnace, iron shops and warehouses. It listed the causes leading to the waste and gave possible remedies. In the documents they mentioned that much of the poor yield was a result of attempting to obtain the highest output of white pig iron possible (as opposed to grey) and the consequential tapping temperature of the iron.
The administration of the estate carried out research to discover a better lining for the furnace using stone in the neighbourhood of Toplita.
Output from the blast furnace was maintained at a constant level for much of the time. A document of 1799 mentioned a weekly production of 604 to 692 majas (33.8 - 38.8t) at a yield of 37.25 - 40.50%. The pig iron to be refined was poured into blocks. Usually the blast furnace produced white pig iron for refining, but also grey cast iron and grey spiegel iron were made when needed. Thus, between 1801 - 1802, 90% of the pig iron was white, 7.5% was grey and 2.5% grey spiegel iron.
From 1808, the blast furnace also started producing items cast directly from the furnace. Demand increased and rose to 50t/y.Total production at this time showed larg variations from one year to another, depending on market possibilities and the repair works needed. Thus, 528t were produced in 1787, 1400t in 1802 and a peak output of 2460t was recorded in 1836. Very low outputs were obtained in 1794 (187.5t) and 1813 (23.8t), years when general overhauls were
carried out on the furnace
The Toplita furnace ceased operating in 1837 as a result of a fire that broke out on the night of 15-16th of January that totally destroyed the building, the installations andthe materials in the warehouses. •

Furnalul de la Govajdie, fotografie din 1994, executata de autor

Topitorie din Agricola sec al 16 lea.

cu domnul Gruiescu dresorul cristalelor din Banat

M U Z E U L C A S T E L U L C O R V I N E Ş T I L O R H U N E D O A R A


B I B L I O T H E C A A R C H A E O L O G I C A E T H I S T O R I CA
C O R V I N E N S I S 2


Vasile Romulus Ioan


I S T O R I A M E T A L U R G I E I F I E R U L U I
Î N Ţ I N U T U L H U N E D O A R E I



I. A N T I C H I T A T E A

H U N E D O A R A 2 0 0 0


Motto:

Adu-ţi aminte de zilele din vechime,
Socoteşte anii, generaţie după generaţie,
Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa,
Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.
(Deuteronomul 32, Cântarea lui Moise 7)


Prefaţă

Ştiinţa a încetat să mai fie numai preocuparea exclusivă a specialiştilor. Publicul se interesează tot mai des de anumite sectoare ale ştiinţei şi de implicaţiile acesteia în viaţa cotidiană.
Următoarele aspecte au devenit banale pentru ritmul de viaţă actual :
§ Ritmul de creştere a cuceririlor ştiinţifice ;
§ Impactul dezvoltării ştiinţei asupra societăţii omeneşti .
Nimeni astăzi nu mai poate deţine formula magică în ştiinţă. Totuşi, o orientare generală asupra unor domenii cât mai vaste devine din ce în ce mai necesară. Ritmul în care se învechesc noutăţile face ca un lucru descoperit astăzi mâine să fie istorie.
Temele de studiu şi cercetările ştiinţifice în multe domenii se rezolvă formând un colectiv multidisciplinar, cu un bagaj de cunoştinţe superior grupului canalizat pe cunoştinţe într-un singur domeniu. Privirea obiectivă a unor specialişti din domenii colaterale domeniului de studiu face posibilă în ziua de astăzi rezolvarea unor teme dificile, evitându–se subiectivismul specialistului într-un anumit domeniu. Istoria este terenul propice pentru intervenţia specialiştilor din diferite sfere de activitate, cu amendamentul de a nu denatura adevărul istoric.
Lucrarea doreşte să întărească cele spuse mai sus şi este bazată pe dorinţa autorului[1], doctor inginer în metalurgie, de a-şi preciza punctul de vedere în istoria metalurgiei fierului. În acest scop, au fost efectuate studii şi analize chimice pe piesele din inventarul săpăturilor arheologice din aria de interes[2], pentru a prezenta istoria sub o formă inginerească atât cât a fost posibil. Lucrarea nu doreşte să revoluţioneze istoria metalurgiei fierului, ci să condenseze amănunte legate de istoria fierului hunedorean. Cartea[3] se adresează în primul rând publicului larg, dornic de a cunoaşte abordarea unui domeniu tehnic din istoria omenirii.


Cuvânt înainte

Istoria este ştiinţa cea mai populară, mai solicitată , putem spune, şi de cea mai mare importanţă pentru destinul umanităţii.
Explicaţia o avem în faptul că atât obiectul lecturii de recreare, cât şi al lecturii de interes ştiinţific, sunt orientate spre factorul om, atât sub aspect individual, respectiv al erorilor, cât şi sub aspectul colectiv al structurilor şi formelor sociale.
Îndrăznind o privire generală asupra a tot ce s-a scris sub aspect ştiinţific sub denumirea de istorie sau istoriografie constatăm că preocupările şi realizările au stăruit asupra oamenilor de excepţie, cunoscuţi sub termenul de eroi, temelie a unor evenimente istorice.
Cu toate acestea se cuvine a recunoaşte că, începând cu sfârşitul secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, istoria s-a orientat spre condiţiile şi factorii care au determinat modul şi stilul de viaţă al omului. În această orientare se încadrează şi prezenta lucrare, care reia filmul vieţii omului de la originile tehnologiilor de prelucrare a fierului şi până la sfârşitul antichităţii. Aflăm din această carte condiţiile primare ale procedeelor de obţinere a metalelor, cu dovezi şi certitudini legate de zona Hunedoarei.
Pe firul evoluţiei istorice, luăm cunoştinţă cu civilizaţiile: cretană, mesopotamiană, egipteană, ebraică, indiană, celtă, etruscă, persană, greacă, chineză, traco-daco-getă, germanică, japoneză şi africană veche. Parcurgând acest bilanţ istoric, ne convingem pe deplin că autorul, dr. ing. Ioan Romulus Vasile, preşedintele Fundaţiei Culturale Iancu de Hunedoara, este un istoric autentic şi complet al civilizaţiei universale, privită şi cercetată sub aspect metalurgic.
Valoarea cărţii constă atât în bogata documentare, cât şi în viziunea tehnică în care este prezentat întreg materialul documentar, atât din punct de vedere bibliografic cât şi din cel al analizelor chimice efectuate pe piese descoperite în săpăturile efectuate în zona Hunedoarei.


Hunedoara, 4 iunie 2000 Victor Isac


[1] Sursa de inspiratia şi metoda de abordare a fost preluată de la chimistul N.Chindler care a fost şi un pasionat istoric.
[2] Săpături efectuate de prof. T.Mariş în anii 80 şi arheologul C.Roman în anii 90.
[3]După prezenta lucrare autorul pregăteşte o lucrare despre metalurgia fierului de la feudalism şi până în prezent

Orasul Hunedoara, astazi orasul vechi

MOTIVAŢIE:
(din A doua epistola catre hunedoreni)

Timpul nu aşteaptă, este inamicul imbatabil al tuturor. Timpul este ireversibil, sensul fiind implacabil spre „finish”. Cu metodele actuale, nu cunosc să se poată realiza o călătorie în timp. Călătoria virtuală este generată de noi înşine şi ea se numeşte amintire. Amintirea este un spaţiu virtual, trăit, în care putem să deformăm din motive omeneşti unele date ale scenariului.
Trecutul este amintire, mărturisire, istorie, documente, etc. Trecutul poate reveni oricând în realitate, el poate transmite semnale modificatoare de conştiinţe şi destine. Amintirea ca amprentă a unui eveniment trecut, poate genera pasiune şi emoţie, fiind singura metodă care ne poate cufunda în trecut.
Prezentul este o entitate, cea mai fragilă. Prezentul permite transformarea viitorului în trecut. Analizând trecerea anilor, a vieţii, îmi pun problema dacă există prezent, sau timpul se derulează între viitor şi trecut. De aceea, popoarele care şi-au evaluat şi apreciat trecutul au avut viitor, evoluând cu înţelepciune în prezentul trecător.
Viitorul este izvorul nesecat de viitoare amintiri.
Viaţa nu este un spaţiu limitat de naştere şi moarte, conţinutul ei este plin de căderi şi înălţări. Este greu să defineşti într-o frază noţiunea de viaţă. De aceea înţelepţii lumii au studiat biblioteci de tăbliţe scrise pe lut, papirusuri, epistole, scrieri pe piatră, informaţii pictate, textele semite, Vechiul şi Noul Testament ca esenţă a inspiraţiei divine, cărţi vechi şi documente fără a o caracteriza complet. Viaţa, pentru mine, nevrednicul laic, este un dar de la Dumnezeu, este un spaţiu energetic, un N - dimensional care trebuie trăit la maxim. În momentul naşterii nici nu am putea refuza acest cadou. Cred că nu este nimic mai frumos în această lume ca viaţa, care ne dă şansa de a conştientiza lumea.
În această viaţă am cunoscut oameni de care mi-a fost drag şi pe care îi îndrăgesc şi acum, chiar dacă ei nu mai sunt. Doresc tot timpul, chiar dacă mă mint, ca ei să fie printre noi. Nu vom ştii niciodată cu certitudine dacă moartea este un final sau doar o trecere. Deşi moartea, ca final, îmi displace. Accept finalul vieţii, fiind o realitate independentă de mine, care trebuie să ne transcende într-un alt spaţiu energetic, un alt univers. Fiindcă, dacă nu credem că ISUS a înviat, totul este zadarnic.
Pasiunea este una dintre flăcările vieţii fiinţei umane, ea generează căderi şi înălţări, dar poate însufleţi cele mai benefice fapte. Pasiunea este reactivul care poate mistui fiinţa umană pentru un ţel. Ea poate fi indusă sau dobândită şi, de aceea, efectele ei sunt diferite. Inginer fiind, am iubit istoria, chiar pot spune am făcut o pasiune, m-am ferit tot timpul de a face aprecieri la adresa adevărului istoric, am considerat că acest avatar este exclusiv al istoricilor şi de aceea, această carte nu este o carte de istorie tradiţională, ci ea este rezultatul dorinţei inginerului de a ordona evoluţia tehnicilor de obţinere a fierului într-un habitat cunoscut.
Cartea este modul în care am ales să-mi exprim pasiunea despre trecut şi amintiri. Cartea nu este completă dar, odată scrisă şi publicată, nu îmi mai aparţine, ea este a celor ce au răbdarea de a o citi, poate fi atacată, criticată, completată. Cu siguranţă istoricul, deţinătorul adevărului despre trecut, va critica vehement impardonabila violare a unui domeniu al ştiinţei de un practicant al ştiinţei aplicate. Nu mă voi supăra, ce este scris trebuie forfecat, iar alinarea mea va fi dezbaterea. Şi totuşi, am să-mi cer scuze, nu apreciez munca solitarului decât în atletism, alergătorul de cursă lungă sau maratonistul, care luptă de unul singur cu timpul cu spaţiul şi cu el însuşi. Consider team-ul ca fiind grupul multidisciplinar mai reconfortant pentru vremurile actuale. Grupul multidisciplinar poate prezenta o garanţie a consistenţei unei lucrări.
Am apreciat ingeniozitatea şi iscusinţa meşterului fierar care a transformat natura în unelte. Aceasta mi-a indus un interes de scormonitor în practica fierăritului. Cu siguranţă vacanţele de vară petrecute lângă bunicul meu Gheorghe Dărămuş, meşter fierar în satul Ţelna (jud.Alba), când urmăream spectacolul modelării fierului, a avut o influenţă asupra pasiunii pentru istoria fierului. În timpul şcolii în subconştientul meu s-a înregistrat o nouă amprentare pasională: ISTORIA. Ultima clasă de şcoală generală, clasa a VIII-a a fost şi ultimul contact cu istoria, fiindcă parcursul meu a fost legat de tehnică, Liceul Industrial, clasa de Termotehnică (1971-1976), Politehnică (1977-1982), iar în acest segment de educaţie tehnică, istoria nu se preda[1]. Cele două amprente pasionale au rămas latente în subconştientul meu până în 12 iunie 1984, când în deschiderea Sesiunii de comunicări ştiinţifice dedicate aniversării a 100 de ani de la pornirea primului furnal la Hunedoara[2], ch. Nicolae Chindlăr a ţinut o prelegere introductivă referitoare la istoria fierului la Hunedoara.
Scrierea acestei cărţi pentru mine a fost o călătorie în timp, cu ajutorul amintirilor proprii dar şi utilizând imaginaţia proprie alimentată de trecut (documente, materiale bibliografice consultate şi fapte istorice). Este greu să-ţi imaginezi ceea ce nu poţi cuprinde. Dar călătoria mea a fost susţinută şi de dese incursiuni în locurile cheie ale acestei istorii. Trebuie amintite desele excursii şi drumeţii de documentare la : Popeasca din Cinciş - Villa Rustica; cetăţile dacice din Munţii Orăştiei; Valea Fierului Densuş, Valea Caselor, zona Ghelarului, pădurea oraşului din Teliuc; locurile în care au existat fierării de pe văile Cernei, Govăjdiei, Runcului şi Zlaştiului; amplasamentul furnalului de la Topliţa cu feeria zonei, furnalul de la Govăjdie unde am dormit noaptea în campusul sportiv din vechiul amplasament al Oficiului de Furnale şi Forje ale Transilvaniei, Muzeul Castelul Corvinilor şi Muzeul Fierului. Se pot scrie şi spune multe, dar istoria fierului hunedorean trebuie să fie rescrisă[3] de un trăitor al acestor canoane.
Cartea a fost începută la Hunedoara şi finalizată la Reşiţa, în Banat[4]. Este greu exilul[5], fiindcă, doar departe conştientizezi trecutul, care altfel trece neobservat. Trecutul
prin amintire transformă exilul într-un purgatoriu care te face să te judeci pe tine şi să conştientizezi valoarea a ceea ce nu mai ai. În Banat, muncind cu sârg la revigorarea uzinei siderurgice, am reuşit să înţeleg foarte bine cuvintele „Ce vremuri şi ce oameni mai erau, pe când[6].... „
Pasiunea pentru istorie m-a adus în contact cu persoane agreabile, cu care am rămas prieten. Voi pomeni aici doar pe: Pilu Găină[7], Sabin Adrian Luca, Florin Draşoveanu, Valeriu Sîrbu, Ioachim Lazăr, Nicolae Cireşer, Nicolae Pilly, Mircea Dan Lazăr, Cristian Roman, Rusalin Işfănoni, Diaconu Dragoş, Irina Iamandescu, Rudolf Graf, Hans Rieser, Peter Zimmer,Martin Olaru, Werner Kremm, Constantin Gruescu, Gheorghe Alimpescu, Ioan Lupu.
Profesia de metalurg m-a adus în contact cu personalităţi ale siderurgiei: Silviu Samoilescu, Sabin Faur, Iosif Tripşa, Ioan Dragomir (coordonatorul meu de doctorat), Nicolae Murguleţ, Otto Adler, Petru Ianc, Mircea Penescu, Gheorghe Pogea, Costache Trotuş, Constantin Catrinoiu, Teodor Hepuţ, Petru Opriş, Dumitru Bobârnea, Dorin Dobrovici, Aurel Jurj, Gică Rădulescu, Silvia Vacu, Mariana Nicolae, Nicolae Păcuraru, Maria Petrescu, Suzana Gâdea, Avram Nicolae, Liviu Jucos, Iosif Vaida, Stefan Krisboi, Francisc Weber, Doru Gaita, Ionel Dobrin, Gheorghe Amititeloaie, Ion Ionescu, Alexandru Nemet, Mihai Curcubătă, Ştefan Tripşa, Gianfranco Gianfranchi, precum şi cu anonimii lucrători din siderurgic, etc.

PS:
Deşi hunedoreni nu au dus lipsă de caractere şi inteligenţă nu au putut trece peste orgoliile perdante de a reabilita şi reactiva numele acestei cetăţi: Eisenmarkt (limba germană), VaidoHuniad (limba maghiară), Hunedoara (limba română). Eu cred că toţi avem dreptul şi locul în această cetate. O zic nu din cosmopolitism, o zic fiindcă asta este istoria Hunedoarei, cu maghiari, cu români şi cu germani. Va ramâne în programul meu de viaţă o bilă neagră, nemeritată într-o Românie care se vrea europeană.




[1] În anul III de politehnică,1980, se făcea Istoria PCR.
[2] 12 iunie 1984 , sesiune care a avut loc la Casa de Cultură
[3] În viziunea mea, ch. Nicolae Chinler a scris prima istorie a fierului la Hunedoara.
[4] Ultimile rânduri au fost scrise la Dusseldorf, la târgul de siderurgie numit Metec, 12 - 16 iunie 2007;
[5] M-am considerat (mai în glumă) tot timpul la Reşiţa (deşi cinstit să fiu mă simt bine aici, iar oraşul m-a adoptat, adică sunt şi eu bănăţean, altceva este exilul , este evident....) ca fiind în exil, plecarea mea din Hunedoara fiind determinată de comportamentul primitiv al colegilor din managementul indian de la Ispat Siderurgica (acum MittalSteel Hunedoara) la care s-a adăugat oferta facută de TMK de a lucra pentru ei. Hunedorenii nu au meritat un asemenea tratament impus mai mult politic, fiindcă uzina a fost o şcoală model şi fanion din toate punctele de vedere pentru siderurgia românească.
[6] Parafrazându-l pe marele Creangă.
[7] Care ma sprijinit cu sufletul cu gandul şi cu colectia personala de fotografi vechi.

Restructuring of ironmaking inHunedoara, Romania in 18th C

By Romulus Ioan*

STEEL TIMES JULY 2000

During the second half of the 18th Century, the operation of blast furnaces and forges in the Hunedoara region of modern day Romania declined in out-put and quality as a result of the obsolete technologies still in use. Compared with the other major iron producing regions within the Austrian-Hungarian Empire, BanetStyria (Austria) and lower Hungary, Hunedoara's output was low and inferior.
Vienna took measures to study the situation and introduced rapid changes to improve the socio-economic conditions following adverse reports about the region in 1774 - 1778.
In 1778, a commission was sent from Vienna lead by the official, Szeleczky who appointed Franz Joseph Muller von Reichenstein to reform the social and economic relations in the Hunedoara estate.
Franz Muller was a well known personality in the Austrian-Hungarian Empire, he had studied law at Vienna University and later became Professor of Mining at the Schemnitz Mining Academy. He also performed functions as an administrator in Tyrol.
The order appointing Franz Muller stated precisely what he was expected to do to improve iron production. His role was to inspect the mines, blast furnaces and forges and propose improvements.
Muller's 980 page report presented 221 years ago is an example of his meticulous approach and pragmatism in analysing the situation. It presents solutions, including better training and the use of consultants, which are still relevant today. In the second half of the 17th Century and 18 Century, the Hunedoara district had 13 shops for iron smelting and processing, each driven by water power from the rivers Cerna, Govajdie and Runc. There were also two shops at Sibisel which were pan of the estate. The total output from all ironmaking in the district was 21500 -22500 ‘majas’ a year (about 1200 - 1260t) In addition, there was one shop at Cerna owned by the Prince of Transylvania (Baia Cerna).
Every iron shop had to pay some bar iron to the Hunedoara city administration; this was used to pay Court employees. For example, a document of 1665 records the salary paid to a magistrate, Gheorghe Nagy of Alpestes as: - 32 florins; 14 ‘coti’ of cloth, 2 pigs of iron or 4 iron ‘maja’ for clothes, 2 pigs of iron, 8 small buckets of corn and 2 loafs of white bread and a pint of wine a day. Working in the fields and the iron shops was part of a ‘serfs’ duties. Unlike other forms of work, wages were paid each week to ironwork- ers, the amounts being summarised in Table 1Equipment
Inventories of equipment used in ironmaking have survived from 1672 to 1710 for the five largest ironshops, Plosca, Baia Noua (Baia Doamnei), Toplita, Nadrab and Limpert. Each shop had the following:
- two furnaces for melting iron-
- two heating furnaces for forging;
- water wheels and drives;
- two pairs of bellows driven by water
wheel;
- tongs for taking out hot iron;
- hoes and hooks for pulling out slag;
- iron rakes for charcoal;
- an iron stake to release the slagand
- eight pairs of baskets to cari ore.
The forge was located near the blast furnace and was either of the ‘German’ type with separate buildings for the blast furnace and forge, or the Romanian type with both housed in a single building (See Steel Times October 1999 p392). Other buildings were houses for the furnace workers, the furnace foreman and the forge foreman, and a store forthe iron. Livestock was also kept with 12-16 horses with harnesses used to transport the ore, charcoal and iron. Quoting from a text of 1700:‘if the shop is to work properly', it will need 16 horses, in case a horse begins to limp, another will take its place’.Working season
Usually iron production took place for 26 weeks of the year, within an 8 month period from 20th March until 23 November, with short breaks at Easter and Whitsuntide, and an 8 week break from 13 July to 8th September when the workforce worked in the fields to fulfil their duties as surfs. The miners and wagoners began work from one to several weeks earlier. A document of 1681-1682 states that if summer work is finished early, the iron shopsshould begin work again so that the estate will not suffer too much loss. During this summer break, the horses would have rested and shouldbe properly browsed and taken care of.
Franze Joseph Muller submitted his extensive report in March 1780 with 14 main rec-ommendations for improving the method of working:- To introduce new processes of ironmaking and improve the training of the workforce;- To bring specialists in from Tyrol (Schwatz) to assist in the start up and smooth operation of new equipment;
- To send local workers to Banat and Styria to learn the new methods;
- To invite foreman from Resita, Tyrol and a Hunedoarian foreman who was working at Eisenarzt (Styria) to come to Hunedoara;

Personnel in iron shops
Using the same documentary description (the inventories drawn up in 1681-1682, 1695, 1874) the personnel employed in an iron shop was:
1 founder foreman
1 manager, 2 vice-managers
4 hammer foremen
3 founders
1 ore waggoners and 2 charcoal waggoners
1 worker who cut the ore in the mine
5 miners and 15 workers who prepared the charcoal.
There were 30 workers in an iron shop with the exception of the five main iron shop where 150 workers were employed.

- To improve the methods of mining and furnace design (based on a more efficient blast furnace already working at Toplita in Hunedoara);
- The appointment ofvon Prugger from Kifer, Tyrol as administrator of iron shops (he had experience in reforming the industry there);
-The appointment of Joseph Leitner, an accountant in laria, Austria, as superintendent of the Hunedoara estate so as to eliminate suspicions which had fallen on the previous administration;
- The introduction of hired labour rather than surfs to work the mines and furnaces;
- Improve standards and quality of workmanship (traders had refused to buv some Hunedoarian iron because of poor quality);
- Remunerate personnel according to their ability and competence:
- To install new forge hammers for flattening bar and also undertake the manufacture of some tools to add value to the iron sold;
- Introduce production time tables and plans;
- Correlate time worked with wages paid; and - Reorganise the marketing of iron including the export of some for sale outside the region.
Most of the recommendations were implemented by the Diet of Vienna, the success of the reorganisation being confirmed by Muller's participation in the installation of the seventh largest forge in Plosca on June 21st 1800.

Function Weekly quantity paid
Founder foreman 1’maja' and 1 flat iron bar of 8 fonts
Administrator ½ ‘maia’
Viceadministrator ¼ ‘maja’
Founders ¼ ‘maia’ and 2 iron bars of 8 fonts for every three founders
Charcoal waggoners ¼ ‘maia’ and 1 iron bar of 8 fonts for every two waggoners
Ore waggoners ¼ ‘maia’ and 1 iron bar of 8 fonts
Miners 4 iron bars of 8 fonts
Workers in charcoal For 33 ‘burdens’ they received - iron ‘maia’ (the value of 33
Burden’ of charcoal = 2.5FI)
Table 1 Wages paid to employees (per week)

Units of Measure
• the ‘font’ = 0.56kg
• the Hungarian ‘maja’ = 80 ‘fonts’, the Viennese ‘maja’ = 102 ‘fonts’ the German ‘maja’ = 100 ‘fonts’ the‘maja’ for iron ore = 115 ‘fonts’, ‘maja’ for dead man = 110 ‘fonts’ and for bars = 92 ‘fonts’ (the hammer maja = Hammerzenter) as they admitted 18 fonts of losses during forging.
Beginning with the year 1779 the German ‘maja’ is generalised.
1 ‘sust’ of ore = 100 ‘maja’, 1 ‘sust’ of forged bars = 22 ‘maja’ but weighing 92 fonts/‘maja’.
• The ‘burden’ used mainly for charcoal.
• The currency used in that time was the silver Rhenish ‘florin’ subdivided into 60 ‘cruceri’ of 4 ‘pfenings’ each: 1FI = 60cr = 240Pf. The Hungarian florin was subdivided into 100 ‘dinars’.

*The author is a lecturer at the Engineering Faculty of
Hunedoara SC and member of the cultural foundation, lancu of Hunedoara.

castelul Corvinilor

fotografie fiul meu Victor Ioan

biserica Colt din apropierea cetatii Colt-la intarea in Retezat pe valea Rusor

fotografie fiul meu Victor Ioan